Viitor pentru TINEri


Map Unavailable

Cand are loc aceasta activitate?
13/05/2019 - 18/05/2019
Intreaga zi


Viitor pentru TINEri: Activitate de informare și distribuire de materiale. Prin activități nonformale voluntarii Clubului IMPACT Decebal vor prezenta colegilor lor de liceu, Colegiul Tehnic Decebal, precum și elevilor din 5 școli gimnaziale din Drobeta Turnu Severin, Mehedinți, conceptele dezvoltării durabile și obiectivele dezvoltării durabile din Agenda 2030.

Numărul de voluntari implicați este de 30.

Parteneri vor fi: Asociația Română de Consiliere și Sprijin, asociație membră a rețelei ONG 21 ce are ca obiectiv consolidarea participării sectorului ONG la formularea şi la promovarea politicilor guvernamentale din domeniul „Educaţiei pentru dezvoltarea durabilă” (EDD); Asociația de Părinți Pro Decebal.

Evenimentul este deschis publicului.