Deși la baza sunt Marketing manager, fac voluntariat de 8 ani, de la înființarea ONG-ului Cetatea Voluntarilor din Arad,când prin prisma muncii mele, am avut prima colaborare cu Anamaria Popa (președinta Asociației) și m-a cucerit cu energia, curajul, entuziasmul, puterea și perseverența ei. De-a lungul timpului, ca voluntar la Cetate am fost implicată în multe acțiuni, dar nici una atât de intensă ca cea din perioada pandemiei.
O zi ca voluntar în vremuri grele începe la 8:00/09:00 și se termină undeva pe la ora 17:00, asta dacă nu ne ajunge vreun tir cu marfă care trebuie descărcat, făcută recepția la marfă, dezinfectate și depozitate produsele. Dimineața o începem cu o mică ședință despre cine, ce face în ziua respectivă, ce a rămas de făcut din ziua anterioară pentru a fi clar pentru toate echipele de voluntari, urmând să ne împărțim în echipe de câte 3 persoane, unii la birou și alții pe teren. Primim fiecare echipament de protecție, gradul lui de protectie fiind diferit în funcție de locurile și persoanele cu care urmează să interacționăm. În cea mai mare parte am făcut munca de birou. Am urmărit zilnic portofoliul de sponsori, cu care am ținut legătura referitor la necesarul primit de la instituții, izolați și carantinați sau de la persoanele defavorizate și vârstnicii din județ. Pe lângă portofoliul deja existent, am conceput newslettere pe care le-am trimis către noi baze de date încercând să primim ajutor și din altă parte. Toată această muncă a implicat multe ore pe telefoane, e-mailuri, video call-uri. Munca de birou implica și dezinfectarea, centralizarea, depozitarea și ambalarea produselor care urmează să plece spre beneficiari. Când spun produse, mă refer la mii de produse, zeci de tone în total pentru care a fost creat un centru special de colectare.
Pe departe cea mai intensă muncă este însă cea de pe teren. Distribuirea de materiale de protecție către medici, acțiune care implică intrarea noastra în contact direct cu ei, fapt care contribuie la creșterea adrenalinei de moment și totodată a endorfinelor. Ok, mă expun, dar pentru ce? Pentru o faptă nobilă, pentru că gestul meu poate salva vieți. Pentru că prefer să mă infectez salvând o viață decât stând în casa izolată, iar mergând să cumpăr o pâine să iau virusul. Astfel de justificări mă ajută pe mine să trec peste momente de frică, dar și bucuria și împlinirea sufletească din momentul în care ajungem în vârfuri de munte, în zone greu accesibile la vârstnici și părinți singuri, la persoane bolnave, fără posibilități, care nu spun doar „Mulțumesc”. Aceste persoane se roagă pentru sănătatea noastră și a familiei noastre, ne întreabă dacă vrem ceva în schimb, ne invită să mâncăm din puținul lor și îi lăsăm în poartă cu ochii în lacrimi. Aceste momente valorează mai mult decât orice virus, mai mult decât orice frică sau prejudecată. Aceste momente mă fac mândră să spun: Sunt voluntar.
Georgiana Vălan – Cetatea Voluntarilor Arad
* Ilustrație realizată de Andreea Buzec