Tema SNV 2021


De la un an la altul, Săptămâna Națională a Voluntariatului a tot crescut și s-a dezvoltat. În același timp, s-a dezvoltat și voluntariatul în România. Creștem împreună pe tot parcursul anului, așa că nu trebuie să ratăm ocazia de a sărbători acest lucru, tot împreună, în această săptămână care ne e atât de dragă. Am schimbat culori, îndemnuri, experiențe și ne-am lăudat, tot împreună, cei mai activi voluntari.

La ultimele ediții, ne-am obișnuit să îmbrățișăm câte o temă, dar pentru ediția 20 – o ediție la care am putut doar spera să ajungem – vrem să „îmbrățișăm” voluntariatul în toate formele lui, în fiecare domeniu și de orice dimensiuni!!! La ediția 20, voluntariatul nu are limite!!

Vă invităm așadar să completați harta SNV, propunând orice activitate:

  • de voluntariat
  • de promovare a voluntariatului, sau
  • de celebrare a voluntarilor și a activității lor!