Liver Research Club


Povestea LIREC sau Liver Research Club a început informal încă din 2016 în Cluj-Napoca, fiind un context în care oameni pasionați de cercetarea interdisciplinară din domeniul hepatologie (al studiul ficatului), puteau să-și pună la un loc ideile și aspirațiile pentru a susține o cauză dragă lor. Fondată oficial în 2019, organizația aduce la un loc specialiști, cadre medicale și chiar studenți interesați de a crea și implementa proiecte de cercetare.

Dacă înainte activitatea lor era în mod special dedicată componentei de cercetare în domeniul hepatologiei, în momentul în care a debutat pandemia, organizația s-a confruntat cu o dilemă – cum și-ar putea pune eforturile în slujba comunității și cum ar putea obține materialele de care au nevoie în spitale pentru a face față acestei crize? 

Pe lângă nevoia urgentă de a se adapta, mulți dintre membrii organizației, care deja lucrau ca medici specialiști sau medici rezidenți, simțeau și responsabilitatea medicală pe care o aveau  pe umerii lor. Momentul definitoriu a fost chiar cel de debut al pandemiei, în care nu existau încă protocoale de management intern în spitale, nu erau destule materiale care să acopere nevoia, iar realitatea vieții de zi cu zi arăta complet diferit de tot ce știam înainte. În fața faptului împlinit, membrii asociației „au pus mâna pe pix și laptop” și s-au uitat în jur. Ce lipsea? Ce le-ar ușura munca? Ce i-ar ajuta să treacă prin această perioadă de criză pe ei și pe toți pacienții pe care îi aveau în grijă? 

 

 

Un prim lucru pe care l-au văzut în jurul lor era nevoia acută de protecție pentru secția de primiri urgențe a spitalului. Fluxul de oameni era constant, iar stocurile de materiale se epuizau rapid. S-au gândit că o soluție ar fi să găsească o companie care să doneze secției cizme de cauciuc pentru tot personalul medical. Cizmele pot fi folosite pe termen lung și necesită doar igienizarea, nu și înlocuirea foarte frecventă. Au scris un mail la Decathlon, descriind situația și înaintând un apel la solidaritate. Răspunsul n-a întârziat să apară, iar nu după mult timp portbagajul mașinii personale a unuia dintre voluntari a fost umplut cu cizme de cauciuc care să le ușureze munca din spital. În echipa organizației există și medici rezidenți care își continuă activitatea în spital, dar și ei au păstrat disponibilitatea de a face tot ce stă în puterile lor pentru a ameliora situația, iar bucuria de a rezolva câte o situație dificilă a fost enormă. Au reușit să facă o diferență într-un loc în care pășteau sub îndrumarea altora!

 

 

Începutul a fost timid, dar ce-a urmat a fost chiar și peste așteptările lor. S-au înarmat cu răbdare și au început să caute mai multe soluții. Având în vedere că asociația are ca scop cercetarea, activitate care deseori implică și scrierea de proiecte, s-au folosit de experiența lor și-au găsit în scrierea de proiecte o modalitate prin care să soluționeze problemele regăsite în comunitatea medicală, dar și să contribuie la nivel mai mare, prin a sprijini pacienții de COVID-19 cu cele necesare ameliorării condiției lor. Și-au reconfigurat activitatea, hotărâți să-și îndrepte toate cunoștințele de scriere și implementare de proiecte înspre inamicul comun. 

Când vine vorba de subiectul nostru preferat, voluntarii, organizația LIREC funcționează după un sistem foarte specific, care însă garantează că oamenii ce urmează să ajungă în organizație sunt la fel de dedicați și conștienți de importanța implicării lor. Toți membrii organizației au la bază trainingul GRAIL, care reprezintă o bază solidă pentru cei care doresc să înțeleagă mecanismele scrierii de cereri de finanțare pentru proiecte științifice. Training-ul este organizat chiar de către ei, reunind în fiecare am mentorii asociației și alți invitați externi, pregătiți să împărtășească din experiența lor și să ajute la formarea următorilor oameni dispuși să pună umărul la muncă. Cursul presupune seriozitate și dedicare – ingrediente care sunt esențiale pentru echipa LIREC. Cum activitatea lor se îmbină atât de strâns cu știința, însă și cu grija față de oameni, este important ca oamenii ce intră în organizație să înțeleagă atât principiile de etică dar și o nevoie de strategie, pe care toată lumea trebuie să o aibă în minte. În procesul lor sunt ghidați de către mentorii organizației, doctorii Bogdan Procopeț  și  Horia Ștefănescu, cei care au pus bazele organizației, și cei care sunt acolo să ofere sprijin și ghidaj bazate pe ani de experiență în lumea medicală.

Asociația LIREC implică voluntari specializați, pe care îi ajută să își pună în valoare experiența și competențele pentru a contribui la realizarea actului medical și ne dovedesc încă o dată că dacă sunt bine pregătiți și motivați, nu există sarcină care să nu poată fi realizată de un voluntar. Pentru LIREC nu este esențial să implice sute de voluntari, cât să se asigure că echipa este formată din oameni dedicați și muncitori, care au cunoștințe de cercetare, sunt competenți în ceea ce fac, și sunt dispuși să-și pună cunoștințele în folosul comunității. În prezent organizația are 17 voluntari, dintre care 9 sunt activi! Și încă ce activi sunt!  Au creat echipe care s-au ocupat de fiecare proiect în parte, de la redactarea cererii de finanțare, respectiv designul campaniei de strângere de fonduri, până la implementarea și raportarea proiectelor câștigate. 

Din 15 martie au reușit să implementeze o campanie de strângere de fonduri în care au ajuns la suma de aproximativ 10.000 euro , iar prin cele 2 cereri de finanțare scrise de către ei la care rezultatele au fost deja anunțate au obținut 3.500 de euro, suma fiind investită în materiale de protecție atât de necesare pentru medici și pacienți. După ce au contribuit la stabilizarea situației pentru spitalele cu care colaborau în Cluj. membrii organizației au răspuns solicitării de la spitalul din Suceava, așa că și-au luat iar armele în mână, care zilele acestea au prins forma pixurilor și laptop-urilor, și au scris încă o cerere de finanțare pentru colegii lor, obținând 30.000 de euro, esențiali pentru a dota spitalul cu cele necesare. Echipa a acumulat până acum mai mult de 1.215 ore de voluntariat.

Asociația LIREC reprezintă un model și pentru modul în care au reușit să identifice nevoi punctuale, concrete și să răspundă acestora prin super-puterile acumulate în echipă, respectiv pasiunea pentru profesia pe care urmează să o practice și cunoștințele acumulate până acum.