Super-Andrada


O combinație între exaltare și teamă a fost prima trăire dinaintea începerii cursurilor. Este prima mea experiență profesorală, iar onoarea de a avea un impact în dezvoltarea copiilor din grupa mea am tradus-o într-o responsabilitate uriașă. Mi-am pregătit cu grijă structura claselor, anticipând timpul necesar fiecărei activități și având altele suplimentare în caz că geniuleții prindeau foarte repede ceea ce le prezentăm. Exact așa s-a și întâmplat. Am fost plăcut surprinsă de cât îi subestimasem și mi-am adaptat rapid planul lecțiilor, cât să le mențin interesul. Este o experiență revigorantă, ce mă încarcă cu energie și emoții, precum cele dinainte de a urca pe o scenă – pentru că sunt pe scena vieții lor și le datorez o prestație pe măsură.

 

Andrada Maria Gae – Cartea Daliei

 

* Ilustrație realizată de Diana Bere