Vă ajutăm din … toată țara


Ceea ce a început cu programul „Cumpărături la ușa ta” pornit în București de către organizația Geeks for democracy, despre care puteți citi mai multe aici, s-a transformat într-o adevărată reacție în lanț. Oamenii din toate orașele au simțit o nevoie comună – de a contribui într-un fel sau altul ca reacție la efectele pandemiei, iar tehnologia le-a întâmpinat dorința și voința de a găsi cel mai rapid punct de întâlnire și de răspuns imediat la nevoile comunității, de cele mai multe ori, înaintea autorităților statului.  

A fost ca un bulgăre de zăpadă care s-a rostogolit într-o mare de alte inițiative locale, menite să… ajute.  Dacă în mod normal o astfel de concentrare de forțe ia luni de pregătire, presiunea sub care criza actuală a pus numeroase comunități, a făcut oamenii să se mobilizeze aproape peste noapte.

Grupurile „Vă ajutăm din…” au început să apară în toată țara, luând cu asalt orașele Cluj, Timișoara, Brașov, Sibiu, Satu Mare, Turda, Dej, Sighet, Gherla, Câmpia Turzii, Alba, Huedin, Vrancea, Suceava și chiar…Chicago. Iar acestea sunt doar o parte dintre numeroasele forțe care s-au coagulat!

Multe au început simplu, cu grupuri de Facebook, care au crescut în câteva săptămâni ca altele în ani de zile. Și această creștere rapidă a fost tot un semnal al disponibilității cetățenilor, de a se implica oricât de puțin, pentru a contribui la acțiunile împotriva crizei care ne îngrijora pe mulți. În unele locuri au rămas doar atât, grupuri de Facebook și chiar și așa s-au rezolvat foarte multe nevoi punctuale. Acestea au fost locul de întâlnire pentru oamenii care căutau deopotrivă să ajute, cât și să fie ajutați, a fost spațiul în care lumea și-a dat seama că în fața dușmanului comun, pandemia de COVID-19, uniți ne stă mai bine și împreună putem să trecem peste perioada de criză care ne-a dat tuturor viețile peste cap. De cele mai multe ori cererile oamenilor care apelau la ajutorul comunității s-au putut soluționa pe loc, chiar în cadrul grupurilor de Facebook, nefiind nevoie de intermedieri și intervenții organizate, ci mergând mai mult pe principiul de contribuție personală, însoțită de un simplu comentariu pe rețeaua de socializare- „pot eu să te ajut cu asta” – un troc de servicii și fapte de într-ajutorare.

Bulgărele de bunătate a crescut tot mai mare de la o zi la alta, într-un ritm la fel de accelerat precum nevoile care începeau să apară, până când s-au găsit oamenii care să-l transforme în și mai mult de atât – o serie de inițiative locale, cu structura, proceduri interne, chiar organigrame în unele cazuri, care au devenit adevărate motoare ale schimbării în săptămânile ce au urmat. Astfel, idee cu idee și ședință de planificare cu ședință de planificare, s-au născut o serie de „Vă ajutăm”-uri locale, grupuri de inițiativă care s-au ancorat în nevoile comunităților lor și au reușit să construiască  cap-coadă sisteme de-a dreptul impresionante de management al voluntarilor și al resurselor locale și programe complexe menite să răspundă rapid tuturor lipsurilor vitale din  comunitate.

Nevoia cea mai prezentă era ca cetățenii vulnerabili să rămână în siguranță în casele lor, iar pentru a face posibil acest lucru, modelul „Vă ajutăm” a creat un nou serviciu, pentru a veni în întâmpinarea lor – acela de livrare de bunuri – fie alimente, fie medicamente sau alte  urgențe, de cele mai multe ori pentru oamenii din categoriile expuse riscurilor sau chiar pentru familiile cu copii care nu puteau să iasă din case pentru procurarea produselor respective.

Solicitările de ajutor au fost la fel de diverse precum cei care se ofereau să le soluționeze – gospodine care voiau să gătească câteva porții de mâncare în plus pentru cine are nevoie, șoferi de taxi care doreau să contribuie la livrarea bunurilor, studenți care se ofereau să se deplaseze pe propria răspundere oriunde pentru a ajuta cu orice este nevoie, motocicliști care aveau motorul pregătit să ajungă la vârstnici din zone mai izolate sau să prevină ieșirea lor la farmacie, livrând ei medicamentele. 

 

Au apărut și inițiative organizate, menite să centralizeze și să soluționeze solicitările, precum  Vă ajutăm din Cluj, care are peste 12.000 de membri, cetățeni activi, sub coordonarea a cinci organizații clujene implicate civic: Civic Suport, Vedem Just – Voci pentru Democrație și Justiție, Clujul Sustenabil, la care s-au alăturat și CPVP – Center for Peace and Violence Prevention și Asociația Daisler.

În 25 martie au lansat oficial numărul unic de apel pentru centralizarea solicitărilor venite de la cetățeni în cadrul unui call center gestionat de voluntari dispeceri. Și-au angrenat toate forțele și au început să construiască proceduri minuțioase și să pregătească o armată de voluntari care să livreze pe teren comenzile transmise de cei în nevoie. Au elaborat fluxuri operaționale extrem de detaliate – luând pas cu pas o livrare de alimente și una de medicamente, trecând cu voluntarii prin cât mai multe situații posibile și jocuri de rol, pentru a-i împuternici să aibă o intervenție cât mai profesionistă și făcută în siguranță. Procedurile de protecție pe care le-au creat încă de la debutul crizei, cu ajutorul unor specialiști în sănătate publică, au fost mai apoi preluate de multe inițiative similare din țară. Au inclus în instruirea voluntarilor și informații despre impactul emoțional al activității asupra lor, cu sfaturi concrete de a se “depresuriza” și cu un pas obligatoriu la finalul fiecărei livrări – “Zâmbește. Totul va fi bine!” Platforma de informare a voluntarilor creată de ei încă din martie conține informații extrem de utile pentru diverse grupuri de inițiativă sau organizații din țară care au furnizat populației aceleași servicii, tot cu sprijinul voluntarilor. Acestea au preluat materialele deja create la Cluj, economisind timp prețios, pe care l-au putut oferi beneficiarilor.

Pro Vobis s-a alăturat acestui demers local ca organizație suport și a oferit consultanță în managementul voluntarilor, în special pentru dezvoltarea sistemului de selecție a voluntarilor, îmbunătățirea training-urilor, identificarea de noi roluri și dezvoltarea fișelor de voluntari, realizarea de materiale informative pentru voluntari și mesaje mobilizatoare.

Zilele acestea, mai mult ca oricând, un adevăr pe care noi  încercăm să îl aducem în prim plan prin tot ceea ce facem, a fost pus în lumină și a vorbit tare și răspicat – voluntariatul este o forță și pentru noi a fost o onoare să reflectăm asta întreaga săptămână.

Pentru cei care mai au dubii, e suficient să se uite la rezultate. La mai puțin de o lună de la formarea ideii de „Vă ajutăm din Cluj”, cu 92 de voluntari activi s-au realizat 537 de livrări de alimente și de medicamente către 345 de beneficiari persoane fizice, în timp ce peste 100 de instituții au fost sprijinite prin donarea a 14.500 de echipamente de protecție. Mai mult decât atât, până la data de 25 aprilie, din donațiile primite (35.248 lei) s-au cheltuit 31.947 de lei, în cadrul celor 9 acțiuni întreprinse. Raportul complet al rezultatelor inițiativei e un exemplu de transparență pe care vă încurajăm să îl descoperiți aici.

Cu toate că programul a pornit de la ideea de a livra de alimentele atât de necesare pentru beneficiarii lor – cei mai vulnerabili dintre cetățeni, inițiativa a luat amploare și a reușit să facă multe alte lucruri minunate – să ofere o masă caldă pentru medici și pentru copii internați, să implice voluntarii proprii în cadrul proiectului Auchan de amenajare a Unității de Suport Medical din Sala Polivalentă Cluj, să lanseze proiectul „Ajută un bunic”, prin care oricine poate „adopta” o persoană în vârstă și poate contribui la starea sa de bine prin donații constante de bani pentru procurarea de alimente, dar și prin câte o discuție de suflet din când în când.  

Vă ajutăm din Cluj este un model de bune practici când vine vorba de transparență. În momente de criză e ușor să mergi cu valul și să uiți de responsabilitatea pe care o ai și față de donatorii tăi, însă echipa fantastică Vă ajutăm din Cluj a depus eforturi substanțiale pentru a comunica cât mai clar rezultatele pe care le-au avut și stadiul în care au ajuns proiectele demarate de către ei. Acest efort complet voluntar al echipei de coordonare care a petrecut sute de ore în consultări online și nesfârșite conferințe de organizare, repoziționare, luare de decizii grele, adăugare de noi și noi sarcini și abordări (la unele din ele am luat și noi parte!), este o dovadă vie a unei dăruiri uriașe pornite din responsabilitate, grijă, altruism și putere de sacrificiu.  

Nu putem să nu apreciem cu toată bucuria și atenția pe care au acordat-o lucrului cu voluntarii, faptul că au văzut importanța lucrurilor mici, care fac o mare diferență, precum procesul de recrutare și selecție, dar și detalierea sarcinilor, comunicarea prietenoasă și jucăușă, recunoașterea realizărilor mici și mari, familiaritatea coordonatorilor de voluntari și aprecierea sinceră a implicării lor.  Și desigur, în toată marea de informații despre rezultate, știți că nouă ne place să infuzăm totul cu mărturiile celor care fac o diferență, așa că vă invităm și pe voi să cunoașteți câteva din fețele acestui grup de inițiativă aici.

De prin alte părți ale țării, un alt grup care a generat efecte de multiplicare este  Vă ajutăm din Sibiu, care a depășit rapid stadiul inițial de pagină de Facebook creată pentru a ajuta persoane aflate în carantină sau izolare. Inițiatoarea grupului, Smaranda Bălan, în colaborare cu filiala Crucea Roșie Sibiu, cu mulți alți oameni săritori și cu sprijinul autorităților, au reușit să construiască un adevărat ecosistem de suport civic local, care a adunat peste 130 de voluntari. O parte dintre voluntarii „Vă ajutăm din Sibiu”, au fost preluaţi de organizaţia Crucea Roşie Filiala Sibiu şi sunt grupaţi în patru categorii, după cum am aflat prin intermediul publicației Turnul Sfatului:

          „Voluntarii Organizaţi”, cei care ajută la sortarea pachetelor cu alimente de bază colectate prin programul Banca de Alimente, al Crucii Roşii;

          „Voluntarii Empatici”, cei care se oferă să ajute persoanele care solicită ajutorul prin pagina de Facebook;

          „Voluntarii Curajoşi”, cei care merg alături de Direcţia de Sănătate Publică în centrele de carantină;

           „Voluntarilor Psihologi”, format din psihologi certificaţi, care s-au alăturat efortului de a ajuta, prin consiliere psihologică, persoanele aflate în carantină.

Pornind de la deviza lor, “United we stand, divided we fall”, Vă ajutăm din Sibiu a fost o altă inițiativă care a pus pe hartă solidaritatea și care a contribuit la rostogolirea bulgărelui de bunătate. Inițiativa a fost la rândul său o inspirație pentru altele, fiind una dintre primele care s-au format, dovedind că voluntariatul are capacitatea de a adresa nevoi urgente și de a deveni un motor al binelui.

În colaborare cu Vă ajutăm din Cluj s-a format și Vă ajutăm din Timișoara, un grup de solidaritate comunitară care reunește mulți cetățeni voluntari susținuți de organizații implicate civic din Timișoara- Federația Inițiativa Timișoara, Look Inside, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Rotaract, United Way, Student Plus și Grow Center.

Inițiativa locală a contribuit și continuă să contribuie cu aprovizionarea de alimente și medicamente, aprovizionare unităților medicale, asistență socială și consiliere și suport, lansând la rândul său un număr de apel pentru centralizarea solicitărilor cetățenilor. Ne-a fost mai mare dragul să aflăm și despre grija lor în a-și organiza voluntarii, peste 180 la număr, angrenându-i în roluri de voluntari dispeceri, voluntari pentru aprovizionare și voluntari pentru transport.

După cum au spus-o și oamenii din spatele mișcării, Vă ajutăm din Timișoara este „un circuit de sprijin”, iar eforturile lor reușesc să aducă zâmbete pe buzele multor oameni aflați în categoriile de risc, care zi de zi primesc ajutor de la voluntarii sufletiști ai echipei inițiativei.

Pe baza aceluiași concept care a luat cu asalt toată țara și cu susținere din partea colegilor de la Cluj, a apărut și Vă ajutăm din Satu Mare. Inițiatorii au preluat metodologia creată de Vă ajutăm din Cluj și au pus pe roate și ei platformă online care să le permită să răspundă nevoilor beneficiarilor, pe care o regăsiți aici. Și în cadrul acestei inițiative voluntarii au fost distribuiți în roluri de dispeceri, livratori de alimente și livratori de medicamente. Toate aceste roluri au fișe de post foarte bine articulate și în cadrul platformei, voluntarilor li se prezintă pas cu pas care sunt etapele prin care trebuie să treacă din perspectiva fiecăruia dintre rolurilor de mai sus. Prin colaborarea cu echipa de la Cluj, voluntarii sătmăreni au beneficiat și ei de descrierea de-a dreptul impresionantă a fluxul operațional al rolurilor voluntarilor, echipa din Satu Mare integrând în platformă și o secțiune de ”Q&A”, în care răspund celor mai frecvente întrebări care pot apărea.

Inițiativa a colaborat cu autoritățile, oferind fiecărui voluntar de pe teren un „ecuson de identificare” și o „banderolă de identificare” pentru eventualitatea în care voluntarii erau opriți de către organele poliției în timpul misiunilor lor de livrare. La fel ca și în cazul echipei Vă ajutăm din Cluj, am apreciat foarte mult modul prietenos și atent în care inițiativa și-a creat regulile de funcționare internă pentru voluntari, printre acestea fiind „Să îmi iau temperatura de 3 ori pe zi: dimineața, la prânz și seara” și „Să fiu proactiv și să dau feedback despre starea mea de sănătate și despre activitatea mea coordonatorului de voluntari”.

Ni s-a părut fantastic să regăsim și la Satu Mare și la Cluj un „Mic ghid psihologic pentru voluntarii Call Center Vă ajutăm din Cluj/Satu Mare”, care să-i susțină pe voluntarii cu rol în a gestiona relaționarea cu apelanții care sunt într-o stare emoțională negativă, fără a se lăsa afectați la nivel personal de anumite descărcări emoționale ale celor care sunau la call-center, dar și pentru a putea repera contextele în care solicitantul are nevoie să fie direcționat spre liniile de suport potrivite și alte servicii oferite de către specialiști.

 „Ca voluntari, este esențial să ne detașăm emoțional de un apel al unei persoane aflate într-o stare emoțională negativă, pentru a nu ne încărca și noi negativ. […] Empatizăm cu apelantul și îi înțelegem stările și trăirile, însă nu ne lăsăm afectați de ele, ci încercăm să îi rezolvăm problemele, cât putem de bine și de eficient.” – este doar un mic extras din ghidul foarte bine articulat și util creat de către ei, pe care vă invităm să-l pacurgeți și voi aici

Un alt exemplu apărut ca „răspuns umanitar la agresivitatea unui virus” este Vă ajutăm din Brașov. Inițiativa a derulat și programul „Adoptă un bunic”, într-o formă ușor diferită, în care prin intermediul donațiilor s-au livrat pachete de alimente spre vârstnici, însoțite de scrisori pline cu gânduri bune, de la oamenii care doreau să transmită un mesaj de încurajare spre toți cei aflați singuri în izolare.

Voluntarii au avut posibilitatea de a se implica pe de o parte în activități de teren, cu responsabilități precum livrare cumpărături, transport persoane, transport bunuri, lipit afișe, iar pe de altă parte în activități de la distanță, precum organizare logistică și sprijin telefonic/socializare.

Și ei recunosc meritele și curajul voluntarilor, un gest de motivare a voluntarilor pe care l-am apreciat fiind sărbătorirea unei luni de implicare cu un mesaj adresat celor peste 80 de voluntari implicați, mesaj care este esența a ceea ce am vrut să transmitem și noi în această săptămână, prin campania Căutăm super-eroi:

Să știți că nu toți supereroii au capă, unii au doar mască, mănuși, ecuson sau un telefon, un laptop și niște căști, ori afișe și bandă scotch. Dar ce au toți supereroii Vă ajutăm în comun? Dorința de a se implica atunci când comunitatea traversează o perioadă dificilă. ACEASTA este superputerea voluntarilor noștri.”

Această mișcare a ajuns chiar și în Chicago, unde organizația Romanian United Fund – RUF a preluat inițiativa și a creat un proiect care să răspundă la nevoile oamenilor, Vă ajutăm din Chicago

La origine, organizația Romanian United Fund a fost creată din dorința de a mobiliza donații spre organizații din România care fac cu adevărat o diferență. Pe lângă campaniile de strângere de fonduri pe care le-au pornit pe pagina de facebook pentru diferite comunități și cauze din România, ale căror rezultate minunate le puteți consulta aici, au creat și un formular de „Asistență Coronavirus”. Prin intermediul formularului, încurajează oamenii să le solicite ajutorul dacă au nevoie să le fie livrate cumpărături sau dacă există orice alte solicitări la care pot să își aducă aportul. Organizația s-a angajat să facă acest lucru prin intermediul Comunității Româno-Americane din Chicago, indiferent de grupul de apartenență (biserici din zona Chicago, Consulatul României la Chicago, non-afiliați, etc) și cu ajutorul Voluntarii RUF.

 

Acestea sunt o parte dintre inițiativele structurate pe care noi le-am întâlnit în căutările noastre, însă magnitudinea pe care această mișcare a luat-o ne face să simțim multă recunoștință și multă mândrie în legătură cu modul în care voluntariatul a ajuns în timpul acestei crize să fie perceput ca fiind cu mult mai firesc. Toate aceste inițiative vorbesc despre solidaritate și despre diversitate. Indiferent de unde ești, câți ani ani, unde lucrezi – să ajuți e un limbaj universal, e ceva ce vine dinăuntrul nostru și e ceva ce cu siguranță putem face cu toții într-o formă sau alta. Cumva, în tot haosul produs de această criză, au fost oameni care s-au aventurat dincolo de circumstanțele date, și-au suflecat mânecile și s-au ”pus pe treabă”, renunțând la orele normale de muncă sau la sentimentul de siguranță proprie, aducând în joc zeci sau poate chiar sute de alți oameni, dispuși să contribuie într-o mulțime de moduri diferite. Iar asta e puterea comunității!

Această criză a reușit să potențeze puterea grupurilor de inițiativă și a implicării cetățenilor, uneori dincolo de structuri formale sau așteptarea ca statul să rezolve toate nevoile. În grupurile Vă ajutăm din sunt oameni complet diferiți, fiecare cu cunoștințele, capacitățile și poveștile proprii, care i-au văzut pe cei care au nevoie de ajutor și nu au ezitat să se implice. Au adoptat cu toții un scop comun și au făcut lumea din jurul lor mai bună, punându-și la bătaie nu doar abilitățile, ci și timpul prețios.